Postări

SONDAJ: 96% dintre testele pe bază de salivă pentru elevi au fost administrate acasă, durata medie crește de la 5 la 17 minute, dacă testul e făcut la școală

Imagine
  Cu toate că vasta majoritate a elevilor, 98%, afirmă că a primit de la școală teste rapide pe bază de salivă, 96% dintre aceștia afirmă că testarea are loc acasă, nu la școală. În ceea ce privește durata procesului de testare, durata cel mai frecvent indicată la nivelul întregului eșantion a fost de 5 minute, în timp ce elevii care se testează la școală indică o durată medie de 17 minute a procesului de testare, potrivit unui sondaj online derulat de Organizația Salvați Copiii România. Din răspunsurile primite de la elevi, testele au fost ambalate individual (48% dintre răspunsuri) sau câte două. Deși, în cele mai multe cazuri, profesorii au fost cei care s-au ocupat de ambalare, au existat și situații în care aceasta s-a realizat cu ajutorul elevilor sau exclusiv de către elevi. În ceea ce privește includerea de instrucțiuni cu privire la aplicare, nu a existat o procedură unitară, unii elevi afirmând că au primit și instrucțiuni alături de kit-urile de testare, în timp ce a...

Studenţii Universităţii din Craiova, ajutoarele lui Moş Crăciun

Imagine
POVEȘTI DE 10 x 10, proiect de suflet al studenţilor din cadrul Universității din Craiova. Contribuie şi tu. Luna decembrie este despre iubire, seninătate, căldură, și mai ales, despre speranță și povești. Tinerii lanseaza o noua ediție a proiectului ,,Povești de 10x10”, ce vizează ajutorarea familiilor greu încercate și micuții care îndură multe greutăți și neajunsuri, dar în ciuda acestora, au rezultate bune ce merită laude. " Tot ce trebuie să facem este să ne alegem povestea sau poveștile care ne înduioșează și cu care empatizăm cel mai mult și să fim noi cei care le aducem bucuria și speranța. Să țesăm iubire, să fim generoși și atenți la nevoile celuilalt pentru că sărbătorile de iarnă, dincolo de toate aromele și podoabele sunt despre oameni și povești, despre dăruire. Aromă de scorțișoară și portocale, colinde cu glasuri zglobii ce răsună pretutindeni și zăpada care freamătă la fiecare pas atunci când ne îndreptăm spre ființele dragi nouă cu brațele pline de cadouri – la...

DEZBATERE: Discriminarea copiilor de etnie romă a fost accentuată de criza sanitară

Imagine
  Tot mai mulți copii din comunitățile vulnerabile din Dolj abandonează școala pentru că nu își permit costurile educației ”gratuite”. Dacă, până în urmă cu aproape doi ani, discriminarea copiilor din comunitățile de etnie romă însemna un loc în ultima bancă sau cel mai ponosit manual, în cei doi ani de criză sanitară, infrastructura digitală care ar fi trebuit să le asigure accesul nediscriminatoriu la educație nu a mai ajuns până în casele lor. Acestea sunt concluziile dezbaterii organizate, astăzi, de Salvați Copiii România, în cadrul proiectului “Servicii integrate pentru persoane de etnie romă din comunități vulnerabile”, finanțat prin Granturile SEE -  Programul Dezvoltare Locală. ” Noi lucrăm de multă vreme cu Salvaţi Copiii, ştim că faceţi treabă bună, ştim că putem să avem încredere unii în alţii şi vreau să vă felicit pentru acest proiect şi pentru activităţile desfăşurate. Recomandările dvs sunt de luat în calcul şi trebuie să le spunem autorităţilor locale pentru a...

Diferiţi, dar egali. Şcoala Gimnazială Specială "Sfântul Mina" din Craiova, 70 de ani

Imagine
  11 noiembrie a adus anul acesta o zi de toamnă însorită la Craiova în armonie cu sufletul copiilor şi colectivului de la Şcoala Gimnazială Specială “Sf. Mina” Craiova. Unitatea şcolară a împlinit 70 de ani de când   reprezintă a doua casă pentru copiii cu deficiențe fizice, la care s-au adăugat, la câţiva ani de la înfiinţare, și copii cu deficiențe mintale de diferite grade. Şcoala Gimnazială Specială "Sf. Mina” are misiunea de a promova „o şcoală pentru toţi şi pentru fiecare”, oferă servicii specializate bazate pe flexibilitate şi toleranţă, adică posibilitatea fiecăruia de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile proprii. Şcoala aplică terapii de compensare, recuperare, reabilitare şi integrare a elevilor cu CES. Prin activitatea desfăşurată, şcoala împleteşte diversitatea şi multiculturalitatea, promovând valori ca toleranţa, respectul şi aplecarea spre nevoile semenilor. " Astăzi se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea Şcolii Gimnaziale Speciale ...

Femeile diagnosticate cu cancer la sân în ultimii doi ani pot beneficia gratuit de psihoterapie

Imagine
Cancerul are un impact emoțional devastator asupra persoanei diagnosticate. 75% dintre femeile diagnosticate cu cancer la sân vor înfrunta în primii 2 ani un nivel extrem de crescut de frică, anxietate, tristețe, demoralizare, probleme de somn, stimă de sine scăzută. Chiar și după încheierea tratamentului medical pentru femeile care au trecut prin lupta cu cancerul la sân este foarte greu să își reia viața. Universitatea Babeș Bolyai a lansat “Oncovox” - prima platformă gratuită de sprijin emoțional prin psihoterapie pentru femeile diagnosticate cu cancer la sân în ultimii doi ani. Sub sloganul “Împreună vom trece peste emoțiile negative și barierile psihologice cu demnitate și putere. Lupta începe aici, cu Oncovox!" ,   femeile diagnosticate cu cancer la sân din România pot să beneficieze de ședințe de psihoterapie online, sub formă de text, audio și video. Ce este Oncovox? Oncovox este un program gratuit de psihoterapie online creat special pentru femeile diagnosticate c...

Şcolile se închid din nou primele, iar învăţământul online este în continuare nefuncţional

Imagine
Principalele temeri pentru elevi la începutul acestui an şcolar erau că şcolile se vor închide şi că vor avea multă materie de recuperat, conform unui sondaj realizat de World Vision România. La nici două luni de la începutul şcolii, în faţa catastrofei umanitare cauzate de COVID-19 în România, singura soluţie concretă pe care autorităţile au anunţat-o este închiderea şcolilor pentru două săptămâni. Astfel, şcolile se închid din nou primele, elevii şi profesorii nu au niciun fel de predictibilitate pentru perioada următoare şi învăţământul românesc este în continuare nepregătit pentru trecerea în online, chiar şi după aproape doi ani de pandemie, avertizează Fundaţia World Vision România. De pe 11 martie 2020, data la care şcolile s-au închis pentru prima oară în România din cauza pandemiei de COVID-19, învăţământul românesc este în colaps. Deşi pe agenda publică subiectul şcolii online, al digitalizării educaţiei a revenit constant, pregătirea şcolii online nu a fost niciodată o p...

Dezbatere cu tema: informațiile false din jurul COVID-19

Imagine
Peste 100 de elevi ai Liceului Teoretic “Adrian Păunescu” Bârca, beneficiari ai proiectului  “Educație pentru dezvoltarea gândirii critice în paradigma: fake news – recunoaște și verifică”, implementat de Asociația de Publicitate Socială Informați & Implicați, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, au dezbătut alături de jurnaliști subiecte ce țin de dezinformarea din social media, având ca studiu de caz informațiile false cu privire la COVID-19. Concluzia activității arată că marea problemă este că știrile false folosesc distribuirea iresponsabilă a multor utilizatori de Internet, care difuzează conţinuturi, fără a verifica anterior veridicitatea. Există cazuri în care partajarea se realizează după ce individul citește doar titlul, fără să știe complet conținutul distribuit. O astfel de  împărtășire iresponsabilă a informațiilor în social media are loc deoarece informațiile și originea acestora nu sunt verificate. Acest fenomen apare pentru c...