SONDAJ: 96% dintre testele pe bază de salivă pentru elevi au fost administrate acasă, durata medie crește de la 5 la 17 minute, dacă testul e făcut la școală
Cu toate că vasta majoritate a elevilor, 98%, afirmă că a
primit de la școală teste rapide pe bază de salivă, 96% dintre aceștia afirmă
că testarea are loc acasă, nu la școală. În ceea ce privește durata procesului
de testare, durata cel mai frecvent indicată la nivelul întregului eșantion a
fost de 5 minute, în timp ce elevii care se testează la școală indică o durată
medie de 17 minute a procesului de testare, potrivit unui sondaj online derulat
de Organizația Salvați Copiii România.
Din răspunsurile primite de la elevi, testele au fost
ambalate individual (48% dintre răspunsuri) sau câte două. Deși, în cele mai
multe cazuri, profesorii au fost cei care s-au ocupat de ambalare, au existat
și situații în care aceasta s-a realizat cu ajutorul elevilor sau exclusiv de
către elevi.
În ceea ce privește includerea de instrucțiuni cu privire la
aplicare, nu a existat o procedură unitară, unii elevi afirmând că au primit și
instrucțiuni alături de kit-urile de testare, în timp ce alții au semnalat în
mod expres absența oricăror instrucțiuni scrise.
Numeroase opinii primite semnalează îngrijorări referitoare
la siguranța procesului de ambalare și posibila afectare a
siguranței/relevanței testelor prin manipularea sau ambalarea
necorespunzătoare.
Datele anchetei online a Salvați Copiii România mai arată
că:
• Majoritatea
elevilor (aproape 82%) consideră că utilizarea testelor pe bază de salivă este
foarte simplă sau simplă, în timp ce doar 1,6% dintre răspunsuri indică un grad
ridicat de dificultate.
• Peste jumătate
dintre respondenți (56,7%) consideră că testarea pe bază de salivă poate
contribui la creșterea gradului de siguranță sanitară în școli, în timp ce
aproape 14% nu au putut aprecia, la momentul completării chestionarului, dacă
impactul va fi unul bun.
• Din
opiniile primite de la elevii care nu cred că aceste teste pot contribui la
creșterea gradului de siguranță, principalele motive de neîncredere care
rezultă țin de: relevanța limitată a testării pe bază de salivă (mai ales
eventualele rezultate fals negative), modul de ambalare și distribuire și
onestitatea în procesul de testare și transmitere a rezultatelor testării.
• Mai puțin
de un sfert dintre elevi a afirmat că, într-o eventuală situație de refuz al
testării sau comunicării rezultatelor, s-ar putea confrunta cu presiuni din
partea cadrelor didactice (20,1%) sau a colegilor (3,6%). Pentru 28% dintre
respondenți, există convingerea că un astfel de refuz nu ar atrage nicio
consecință, în timp ce 45,1% spun că nu știu care ar putea fi consecințele.
OPINII ALE ELEVILOR
”Datorită faptului ca testele nu au venit ambalate
individual și au fost ambalate de către personalul școlilor există foarte multe
șanse să fie contaminate. Mulți probabil nu le vor face sau nu vor raporta
rezultatul real, în favoarea lor. Sunt mulți bani cheltuiți inutil, dar de
altfel ne plângem că nu avem bani! Cu ceea ce s-a cheltuit pe testele astea se
puteau face extrem de multe lucruri mult mai utile!”
”Din clasa mea știu 3 elevi care chiar au făcut testul, restul au zis că au ieșit negative, dar nu l-au făcut”
”Testele pe bază de salivă, mai ales că nu sunt chiar
obligatorii și mai ales că sunt doar de două ori pe săptămână făcute (ceea ce
mi se pare incredibil de puțin), sunt aproape nefolositoare. Au un procentaj
mic de a spune exact ceea ce se întâmplă și le-am primit doar săptămâna asta.
Din câte am înțeles, astea au fost toate. În opinia mea, sunt bani aruncați
degeaba. Oricum, masca e purtată doar formal, toată lumea și-o dă în pauză jos
și pe bună dreptate, nu poți să stai fără apă/mâncare 6-7 ore la școală +2 pe
drum și să ajungi să mănânci la 15.00 pentru prima dată. Chiar ar trebui
elaborat un plan mai bun”.
”Dacă toată lumea trimite rezultatele testelor cu simț de
răspundere (testele să fie făcute în zilele respective, conform
instrucțiunilor), testele ar putea reprezenta o evidență a celor sănătoși și a
celor bolnavi... Am putea chiar sa prevenim infectarea altor colegi. Nu-mi prea
pasă de presiunile făcute de ceilalți, pentru că, până la urmă, ține strict de
conștiința și dorința fiecăruia de a face sau nu testul”.
Tipul studiului: Consultare rapidă, prin culegerea online a
datelor, cu sprijinul Consiliului Național al Elevilor. Grupurile țintă au fost
formate din elevi din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional, pe
baza unui eșantion neprobabilistic, format din 4.932 de elevi.
Datele au fost culese în perioada 6 – 13 decembrie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu