Centru nou de cercetare în Dolj. Aripi pentru industria aerospațială
Un nou demers prin care Consiliul Județean Dolj își propune
să contribuie la dezvoltarea regiunii și la stimularea inovării a fost lansat
luni, printr-un eveniment organizat la Palatul Administrativ, în cadrul căruia
a fost prezentată inițiativa de înființare a unui cluster în sectorul
aerospațial.
În cadrul discuțiilor, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile,
a evidențiat principalele avantaje pe care județul le deține în acest domeniu,
precum și rolul important pe care îl au astfel de parteneriate în derularea
proiectelor cu un puternic impact pozitiv în sfera economică.
„Îmi doresc ca, împreună, să punem astăzi bazele unei
colaborări care să însemne beneficii și dezvoltare pentru județul nostru.
Investițiile și crearea de facilități destinate creșterii economice rămân
obiective prioritare pentru Consiliul Județean Dolj. De altfel, am conturat
deja premisele unor demersuri care să asigure infrastructura necesară în acest
sens și sperăm ca 2022 să fie un an de bun augur, pentru că avem o serie
întreagă de proiecte pe care le vom înainta pentru obținerea finanțării în
perioada următoare.
Pentru toate aceste inițiative, este nevoie de parteneriate.
Mă bucur că astăzi avem la aceeași masă reprezentanți ai mediului academic, ai
mediului de afaceri, ai domeniului de cercetare - inovare și ai autorităților
locale, deoarece cred că aceasta este ecuația potrivită pentru a duce la bun
sfârșit proiecte și a genera dezvoltare. Desigur că așteptăm să ni se alăture
cât mai mulți parteneri, mai ales că nu este un număr limitativ pentru crearea
acestui cluster.
Este o inițiativă nouă, dar care pornește de la un atu pe
care județul nostru îl are: tradiția în industria aerospațială. Mai mult,
merită menționat și faptul că la Aeroportul Internațional Craiova a fost
demarată o investiție de 98 de milioane de euro, pentru construirea unui
terminal de sosiri și plecări.
Acestei infrastructuri de transport aerian i se adaugă
avantaje precum un centru universitar puternic, o fabrică de avioane, structură
care trebuie susținută, dar și experiența noastră în ceea ce privește accesarea
fondurilor europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin
Vasile.
Discuțiile desfășurate luni, la sediul CJ Dolj, au reunit
exponenți ai unor entități importante din învățământ și din domeniul cercetării
și inovării, precum Universitatea din Craiova – Infrastructura de Cercetare în
Științe Aplicate, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială
„Elie Carafoli“ sau Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare
COMOTI, reprezentanți ai mediului de afaceri (Avioane Craiova, Aeroportul
Internațional Craiova, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Dedalus Tech,
Caelynx, INAS etc.), precum și ai autorităților și instituțiilor publice de la
nivel central și local: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării sau
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Printre principalele avantaje de care pot beneficia membrii
clusterului se numără accesul la finanțări din fonduri naționale sau europene
dedicate acestui tip de structuri, facilitarea fluxului de informații și a
transferului de tehnologie, o mai bună corelare între programele de studii și
realitățile economice, dar și cooperarea în producție și în achiziția de
tehnologie.
Alături de președintele Cosmin Vasile, la întâlnire au mai
participat, din partea Consiliul Județean Dolj, vicepreședintele Mihai Neațu,
administratorul public al județului, Cosmin Durle, secretarul general al
județului, Cristian Șovăilă, precum și directori ai structurilor de specialitate
din cadrul instituției.
Comentarii
Trimiteți un comentariu