Campanie pentru depistarea hepatitelor B și C susținută de Consiliul Județean Dolj

Consiliul Judeţean Dolj a lansat, astăzi,  Campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni şi Asociația Română Anti-SIDA.  Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj, a anunţat că urmează a fi demarate  noi proiecte ce vizează prevenția și accesul la serviciile medicale în mediul rural, proiecte ce vor fi finanțate cu fonduri europene.

 




"Cel puțin zece mii de pacienți din județul Dolj vor avea posibilitatea să se testeze gratuit, în cabinetele medicilor de familie, pentru a depista dacă sunt purtători ai virusurilor hepatice de tip B și C. 

Ne bucurăm că acest program de screening debutează în Dolj, un județ cu o populație de aproape 700.000 de locuitori, care au acum posibilitatea să acceseze un serviciu medical nou la nivel național.

Campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C este un pas important către eliminarea hepatitelor virale, un obiectiv pe care autoritățile publice și cele medicale trebuie să și le asume în egală măsură. Suntem cu toții conștienți că prevenția este singura soluție pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației, de aceea încurajăm și susținem astfel de proiecte. 

De altfel, Consiliul Județean Dolj este un partener permanent al acestor tipuri de inițiative, cu scopul de a susține programele medicale destinate populației din regiune. În plus, am demarat și noi proiecte ce vizează prevenția și accesul la serviciile medicale în mediul rural, proiecte ce vor fi finanțate cu fonduri europene.", a declarat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj

Programul de testare este realizat în cadrul proiectului LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. 

Scopul campaniei de testare este îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile infecțiilor cu virusuri hepatitice B și C, importanța testării, adoptarea unui stil de viață sănătos orientat către prevenție.

 

 



 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bilanțul unui an presărat cu provocări, dar și cu învățăminte pentru toți cei implicați în procesul educațional

CELE MAI BUNE PRACTICI PRIVIND INFIINTAREA DE INTREPRINDERI SOCIALE IN REGIUNILE VEST, CENTRU SI NORD-VEST – PROIECTUL ARGUS

GRĂDINA URBANĂ SD - Parcul Nicolae Romanesu