Față în față. Totul despre admiterea de la Universitatea din Craiova

 


Universitatea din Craiova prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) vă invită pe Esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, Craiova (Str. A.I. Cuza, nr. 11), zilnic, în perioada 28 iunie - 08 iulie 2021, pentru prezentarea ofertei educaționale a tuturor celor 12 facultăți ale UCV.

Potențialii candidați vor putea dialoga direct cu reprezentanții UCV și vor putea afla în chip direct toate informațiile de care au nevoie pentru a-și alege drumul care li se potrivește. Vor primi informații complete despre numărul de locuri, despre metodologia de admitere, dar și despre oportunitățile vieții de student la Universitatea din Craiova.

Viitorii studenți ai UCV vor afla detalii despre disciplinele studiate în facultate, despre programul complex de servicii, activități și proiecte generate de UCV în favoarea studenților săi, despre competițiile științifice studențești, despre condițiile de cazare și masă în campusurile UCV, despre baza materială a facultății alese, despre oportunitățile de angajare.

Universitatea din Craiova are încheiate parteneriate cu peste 250 de universități din întreaga lume, iar viitorii studenți vor afla detalii despre aceste parteneriate, despre procedurile pentru a primi bursă în vederea completării studiilor în străinătate, precum și detalii cu privire la sistemul de credite transferabile ECTS.

Vor fi oferite informații despre serviciile și activitățile CCOC la care au acces studenții Universității din Craiova, despre programele Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, dar și despre resursele de studii și documentare oferite de biblioteca UCV.

Universitatea din Craiova are parteneriate cu aproape 300 de agenți economici din Oltenia, parteneriate care au ca obiect în primul rând stagiile de practică ale studenților UCV, dar și alte modalități de lucru împreună pentru programe de cercetare și pregătire de cea mai înaltă calitate.

Pentru anul universitar 2021-2022, Universitatea din Craiova pune la dispoziţia candidaților 2901 locuri la licență-buget și 2292 de locuri cu taxă la licenţă. Dintre acestea 155 de locuri-buget sunt destinate domeniilor prioritare de dezvoltare a României. Absolvenţii liceelor din mediul rural pot opta și anul acesta pentru unul dintre cele 77 de locuri licenţă-buget destinate special lor, după cum 24 de locuri licență-buget sunt destinate candidaților de etnie romă. La master, UCV pune la dispoziție candidaților 1770 locuri la buget și 1278 cu taxă.

Viitorii studenți sunt invitați să acceseze și site-ul ucv.ro, secțiunea Admitere, unde pot consulta oferta educațională completă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bilanțul unui an presărat cu provocări, dar și cu învățăminte pentru toți cei implicați în procesul educațional

CELE MAI BUNE PRACTICI PRIVIND INFIINTAREA DE INTREPRINDERI SOCIALE IN REGIUNILE VEST, CENTRU SI NORD-VEST – PROIECTUL ARGUS

GRĂDINA URBANĂ SD - Parcul Nicolae Romanesu